Strivita sub buzele lui, gandurile imi paralizeaza…In timp ce ma impinge brutal spre zid, sunt invaluita in mirosul lui de tutun. Imi musca buzele cu disperare, ma sufoca cu sarutul lui salbatic, ii simt tremurul bratelor incolacite in jurul meu – ar vrea sa ma loveasca.
Mi-e frica sa deschid ochii si sa-i privesc chipul, mi-e frica sa ma desprind de buzele lui… Simt cum ma uraste cu disperare, vrea sa ma doara, sa sufar.
-Te iubesc! imi sopteste aspru in ureche.
Rasuflarea lui fierbinte ma infioara, suntem atat de aproape unul de altul incat incepe sa ne amestecam. Dar cuvintele pe care mi le zice mi par atat de straine si de departe de mine...
Il imping, si el se trage inapoi surprins...Ii mai privesc o data ochii verzi, ata de putin inocenti si de salbatici...Plec fara remuscari. Mi-a luat o luna sa realizez cat de mult gresesc.
*********
Teo, sunt egoista si rea si imi pare rau...Imi pare bine ca n-ai mai venit...N-as vrea sa ma vezi asa cum sunt acum...Imagineaza-ti, am ajuns...
Mai bine incep de la inceput. Sti cat pot fi de neclara.
Il mai tii minte pe Razvan? Din 12C? De fapt, cum s-ar putea sa nu-l mai sti, cand ani intregi ti-am mancat nervii cu el si cu zambetul lui paradoxal de dulce...
De la inceputul scolii ne invartim unul pe langa celalalt. Ii simteam privirile urmarindu-ma, mi-au ajuns pe la urechi si niste intentii..D'astea...
Si intr-o seara, inainte de ora de religie, ies cu Ana la o tigara langa duba aia alba de langa scoala ( da, inca mai e acolo, paravanu perfect pentru fumat). Noapte-noapte, cam frig, scoatem pachetu si ne cautam de brichete prin buzunare.
Sub lumina chioara a unui felinar, vedem un grup de baieti si ma trimite Ana sa caut un foc.
Citind asta, probabil ma certi in gand. Pentru ca, stii deja, dreptatea e numai de partea ta, nu are rost sa-ti mai argumentez sau sa incerc sa ma scuz...Ma accepti asa cum sunt sau ma lasi...
Revenind, intru in grupu de baieti si ii intreb de foc...Vreo trei sa scotocesc in buzunare, dar Razvan era deja in fata mea intinzandu-mi bricheta aprinsa. Ma aplec, imi aprind tigara si suflu in sus fumul, uitandu-ma in ochii lui.
Da, il voiam. Capricios, asa cum vrei ceva ce n-ai putut avea niciodata. Il voiam pe cel mai dorit tip din scoala. Pura ambitie. Si ochii, si zambetul, si felul in care mergea nonsalant pe strada cu mainile in buzunar.
M-am departat putin de grup, soptindu-i un "Mersi" cat puteam eu de seducator. Ii auzeam pasii in spatele meu,cand m-am oprit si am intors capul.
-Ce-i?
-Vii putin?
-Unde?
-Ce conteaza?
Imi tremura putin tigara in mana. Dar am venit. Dupa coltul scolii s-a sprijinit de gard si m-a intrebat:
-Mah, tu ai prieten?
-Din cate vad eu, urmeaza sa am, i-am spus cu un zambet pe buze.
Mi-a zambit si el si m-a sarutat incet, abia atingandu-mi buzele uscate de la tigara.
-Ok, ii zic. Dar vezi sa nu bati toba prea tare.
Cu acelasi zambet pe buze, imi face cu ochiul si pleaca...
Iarta-ma dar pic de somn...Oricum, cred ca ti-ai dat seama si singur ce s-a intamplat. Poate mai dai un semn, un telefon, ceva...
Kitty.
marți, 9 noiembrie 2010
|
By:
Mara
luni, 25 octombrie 2010
|
By:
Mara
Bittersweet...15 septembrie
Toamna asta e peste tot. Ma copleseste. Si asta e bine, pentru ca realizez din ce in ce mai bine ca lucrurile se schimba.
"Vara asta sufocanta, confuza si dureroasa s-a terminat in sfarsit", imi zic...Si ma ajuta.
Oricat de mult as incerca sa-mi alung amintirile, sa sti ca nu pot. Anul trecut, Alex era un subiect tabu intre noi, mai ales din cauza parerii proste pe care o ai despre el. In plus, oricat de "lipsita de interes" ar fi relatia dintre noi, nu ma simt bine nici chiar acum povestindu-ti tie tot ce simteam peantru el.
Dar daca nu incep acum nu stiu cand o sa incep, deci...Pe Alex l-am cunoscut vara trecuta, atunci cand ieseam cu Bianca si Diana...
Nu stiu cum si de ce ne inhaitasem cu niste baieti din Eminescu, cu vreo doi ani mai mari, cu care mergeam pe la filme proaste sau cantam la chitara prin parcuri. Erau vreo trei-patru baieti, toti mai mari, toti urati-foc, insa asta nu ne impiedica sa ne prostim cu ei...
Intr-o zi, unul din tipi, Mihai cred ca il chema, s-a intalnit cu un coleg si ni l-a prezentat noua, fetelor. Poate ai ghicit, era Alex :)).
Pe langa specimenele cu care eram, Alex parea un fel de prince charming daca ma intelegi, asa ca si eu si Diana ne-am repezit sa-i zambim si sa ne fluturam genele in fata lui. Se pare, totusi, ca eu le-am fluturat mai bine, asa ca in seara urmatoare, vorbeam pe mess cu Alex, care ma intreba cand mai ies prin oras, pentru ca vine si el.
Am mai iesit de vreo doua ori cu gasca. Stateam degeaba, radeam, mergeam pe la Mc...Timp in care flirtam cu Alex non-stop, spre disperarea Dianei. Nu stiu ce l-a facut sa decida ca e momentul sa iesim singuri, insa pe 19 iulie ne-am intalnit sus in Livada si ne-am plimbat prin parcuri, mancand inghetata.
La momentul respectiv nu aveam deloc experienta cu baietii. Radeam prea mult si prea tare, vorbeam aiurea si nu stiam ce si cand sa zic...Il ascultam pe el spunandu-mi despre lunga lui lista de foste prietene (inca nu stiu exact cat de mult adevar era in ce spunea, dar de vreo 4-5 fete m-am convins personal) si eram speriata si impresionata. Lista mea era complet goala.
Oricum, concluzia e ca dupa 2 ore de anticipare si emotii, m-a sarutat. Stateam pe o banca, cand mi-a zis sa inchid ochii, pentru ca trebuie sa-mi dea ceva.
L-am simtit aplecandu-se peste mine, si punandu-si mana pe obrazul meu. In clipa aceea eram disperata, avea sa se intample.
Palmele imi transpirau, in timp ce prin minte mi se invalmaseau toate sfaturile tampite ale revistelor, scenele siropoase din filme...In timp ce incercam sa pun totul cap la cap, am deschis ochii - se terminase.
Nu, pamantul nu s-a cutremurat, soarele nu a stralucit mai intens si nu am simtit ca viata mea s-a schimbat pentru totdeauna...Nici macar nu mi s-au inmuiat genunchii si nici nu am avut fluturasi in stomac. De fapt tot ce am simtit a fost o atingere pe buze pentru mai putin de 1 secunda...Atat.
Nu inteleg de ce toata lumea tine asa de mult la asta, pentru mine nu a fost nimic...Oricum ,poate ca nu banuiam ca atunci urma sa inceapa ceva ce nu am putut putut intelege niciodata.
Cand ma gandesc la vara aceea sau la lunile care au urmat, nu ma pot impiedica sa nu zambesc...Pana la urma, Teo, nu suntem decat niste copii...
Sa sti ca te iubesc Teo, oricat de greu mi-ar fi sa fac asta tocmai acum...Mi-e frica sa ma atasez de cineva, tocmai din cauza temerii ca il voi pierde...Nici nu stiu cat sa-ti multumesc ca ma asculti si ca nu ma judeci...
De-abia astept sa te vad...Dac-ai sti cat de usor mi-ar veni sa-ti povestesc daca am fi fata in fata...Dar te inteleg, poate eziti sa vii pentru ca iti inchipui ca ma vei gasi bosumflata si posaca...Ce departe de adevar esti :).
Eu sunt tot eu, si am invatat ca totul se intampla cu un motiv. Doar sti cat de serioasa pot parea in scris...Te org, vino! Mi-e dor de tine!
Te pup dulce de tot si te astept la Brasov, Kitty.
"Vara asta sufocanta, confuza si dureroasa s-a terminat in sfarsit", imi zic...Si ma ajuta.
Oricat de mult as incerca sa-mi alung amintirile, sa sti ca nu pot. Anul trecut, Alex era un subiect tabu intre noi, mai ales din cauza parerii proste pe care o ai despre el. In plus, oricat de "lipsita de interes" ar fi relatia dintre noi, nu ma simt bine nici chiar acum povestindu-ti tie tot ce simteam peantru el.
Dar daca nu incep acum nu stiu cand o sa incep, deci...Pe Alex l-am cunoscut vara trecuta, atunci cand ieseam cu Bianca si Diana...
Nu stiu cum si de ce ne inhaitasem cu niste baieti din Eminescu, cu vreo doi ani mai mari, cu care mergeam pe la filme proaste sau cantam la chitara prin parcuri. Erau vreo trei-patru baieti, toti mai mari, toti urati-foc, insa asta nu ne impiedica sa ne prostim cu ei...
Intr-o zi, unul din tipi, Mihai cred ca il chema, s-a intalnit cu un coleg si ni l-a prezentat noua, fetelor. Poate ai ghicit, era Alex :)).
Pe langa specimenele cu care eram, Alex parea un fel de prince charming daca ma intelegi, asa ca si eu si Diana ne-am repezit sa-i zambim si sa ne fluturam genele in fata lui. Se pare, totusi, ca eu le-am fluturat mai bine, asa ca in seara urmatoare, vorbeam pe mess cu Alex, care ma intreba cand mai ies prin oras, pentru ca vine si el.
Am mai iesit de vreo doua ori cu gasca. Stateam degeaba, radeam, mergeam pe la Mc...Timp in care flirtam cu Alex non-stop, spre disperarea Dianei. Nu stiu ce l-a facut sa decida ca e momentul sa iesim singuri, insa pe 19 iulie ne-am intalnit sus in Livada si ne-am plimbat prin parcuri, mancand inghetata.
La momentul respectiv nu aveam deloc experienta cu baietii. Radeam prea mult si prea tare, vorbeam aiurea si nu stiam ce si cand sa zic...Il ascultam pe el spunandu-mi despre lunga lui lista de foste prietene (inca nu stiu exact cat de mult adevar era in ce spunea, dar de vreo 4-5 fete m-am convins personal) si eram speriata si impresionata. Lista mea era complet goala.
Oricum, concluzia e ca dupa 2 ore de anticipare si emotii, m-a sarutat. Stateam pe o banca, cand mi-a zis sa inchid ochii, pentru ca trebuie sa-mi dea ceva.
L-am simtit aplecandu-se peste mine, si punandu-si mana pe obrazul meu. In clipa aceea eram disperata, avea sa se intample.
Palmele imi transpirau, in timp ce prin minte mi se invalmaseau toate sfaturile tampite ale revistelor, scenele siropoase din filme...In timp ce incercam sa pun totul cap la cap, am deschis ochii - se terminase.
Nu, pamantul nu s-a cutremurat, soarele nu a stralucit mai intens si nu am simtit ca viata mea s-a schimbat pentru totdeauna...Nici macar nu mi s-au inmuiat genunchii si nici nu am avut fluturasi in stomac. De fapt tot ce am simtit a fost o atingere pe buze pentru mai putin de 1 secunda...Atat.
Nu inteleg de ce toata lumea tine asa de mult la asta, pentru mine nu a fost nimic...Oricum ,poate ca nu banuiam ca atunci urma sa inceapa ceva ce nu am putut putut intelege niciodata.
Cand ma gandesc la vara aceea sau la lunile care au urmat, nu ma pot impiedica sa nu zambesc...Pana la urma, Teo, nu suntem decat niste copii...
Sa sti ca te iubesc Teo, oricat de greu mi-ar fi sa fac asta tocmai acum...Mi-e frica sa ma atasez de cineva, tocmai din cauza temerii ca il voi pierde...Nici nu stiu cat sa-ti multumesc ca ma asculti si ca nu ma judeci...
De-abia astept sa te vad...Dac-ai sti cat de usor mi-ar veni sa-ti povestesc daca am fi fata in fata...Dar te inteleg, poate eziti sa vii pentru ca iti inchipui ca ma vei gasi bosumflata si posaca...Ce departe de adevar esti :).
Eu sunt tot eu, si am invatat ca totul se intampla cu un motiv. Doar sti cat de serioasa pot parea in scris...Te org, vino! Mi-e dor de tine!
Te pup dulce de tot si te astept la Brasov, Kitty.
duminică, 26 septembrie 2010
|
By:
Mara
Bittersweet...7 Septembrie 2010
Parca traiesc intr-un vis. De aproape trei luni ma simt ca un personaj intr-un film incredibil de tragic si de sec. Exact ca filmele romanesti premiate la cine stie ce festival, cu actori stersi si scene lungi in care se aude ticaitul ceasului, scrijelitul pixului sau fosnetul hainelor.
Cineva isi bate joc de mine....Nici nu stiu cum sa zic asta fara sa sune penibil...Alex a murit.
Voiam sa sti ca sunt bine.
Trebuie doar sa vorbesc singura stiind ca ma asculta cineva. E de-a dreptul incredibil. Asa ceva nu se intampla. Pustii nu mor. La 15 ani crezi ca vei trai pentru totdeauna. Si totusi...
Am aflat vineri seara, pe 23 iunie. L-am sunat de mai multe ori si nu a raspuns. Stiam ca a iesit cu prietenii lui pe care nu-i suport. Poate erau prin cine stie ce parc band bere ieftina si fumand, poate jucau biliard...
Bunica'mea se uita la stiri in sufragerie. M-a chemat, asa cum face de multe ori "sa vad ce face generatia de astazi". Am intors capul sictirita ca sa aud cuvintele care ma infioara inca teribil:
"Un tanar in varsta de 15 ani din Brasov a decedat in urma cu o ora intr-un accident de motocicleta."
Mereu am facut misto de presentimente. Nu credeam in asa ceva...Mi s-a parut chiar stupid ca tresar auzind vocea crainicei cu buze subtiri si taior urat de la televiziunea locala. Desigur, sti ce s-a intamplat mai departe. Sti cine era "tanarul de 15 ani din Brasov"..."un tanar"...ce expresie stupida...E atat de crud sa iei identitatea unei persoane..."un tanar s-a sinucis, trei tineri au ajuns la spital dupa ce s-au facut manga, o tanara a castigat o bursa"...
Crainica dadea detalii..."Tanarul" nu avea permis...nu purta casca...a avut loc o coliziune cu un copac...prietenii lui au chemat ambulanta..."eforturile medicilor au fost zadarnice"...Ce expresii tampite si fara rost. Inghetasem pe canapeaua jerpelita din sufragerie, cu degetele inclestate pe cartea pe care o citeam in urma cu cateva minute.
Nu stiu de ce stiam ca e el. Dar nu am zis nimic, am ramas asa, privind in gol cateva minute. Apoi m-am ridicat incet, am pus mana pe telefon si l-am sunat. Nu raspundea nimeni...Am sunat de saptesprezece ori in seara aceea...A optsprezeca oara mi-a raspuns un glas slabit de femeie:"Cristina..."
Am inchis telefonul imediat. Acum nu mai era doar o presimtire. Era atat de ironic, de imposibil, de ciudat...Tremuram toata. Cu usile camerei mel einchise, am plans toata noaptea.
Pare patetic. De ce am plans? Pentru ca asa simteam. Simteam ca ma voi sufoca daca faceam altfel, si sentimentul asta a durat ceva timp.
Cateva zile am avut mintea amortita, eram incapabila de a gandi corect. Maica-mea aflase, desigur, si ea. Nu stiu exact cum, dar aflase. Insa a simtit ca nu voiam sa vorbesc despre asta, cum simte ea multe lucruri legate de mine. M-a lasat in pace cateva zile. Vorbeam doar cat era nevoie. Mi-a zis ca daca am nevoie de cineva care sa asculte, e acolo pentru mine.
O iubesc pe mama. Dar nu stiu daca e persoana potrivita sa asculte asa ceva. Imi vine mai usor sa-ti scriu tie toate astea. Esti singurul care stie sa ma asculte. Chair daca esti departe acum, stiu ca pot oricand sa plang pe umarul tau.
Nu stiu cum am supravietuit pana in acum. Peste toate zilele verii atarna o ceata groasa in mintea mea. Am citit enorm de mult. Dormeam zece-unsprezece ore, ca o pisica. Mancam cand imi aduceam aminte.
Cu totii au considerat ca e mai bine sa ma lase in pace. Nu am fost la inmormantare. Nu am vrut sa aud mai multe. Imi era clar ce se intamplase. Murise stupid, probabil bause inainte. Nu vroiam sa-i murdaresc si mai tare imaginea din mintea mea.
Pana astazi nu am vorbit cu nimeni despre el, am considderat ca e mai usor sa-l uit. Dar trebuie sa scap cumva de amintirea lui, sa mi-o scot din suflet...Si ca sa mi-o scot din suflet trebuie s-o pun pe hartie...
Teo, ai fost mereu langa mine. Poate iti cer prea mult rugandu-te sa-mi asculti confesiunile disperate si sa ma ajuti. Stiu ca nu ti-as putea returna favoarea niciodata...Spune-mi daca e prea greu sa citesti aceste cuvinte amare si nu-ti voi mai trimite nici macar unul...
Dar acum nu mai pot scrie nimic, mi-e somn asa cum nu mi-a mai fost de multa vreme. Te imbratisez peste miile de kilometri care inca ne despart, Kitty.
Cineva isi bate joc de mine....Nici nu stiu cum sa zic asta fara sa sune penibil...Alex a murit.
Voiam sa sti ca sunt bine.
Trebuie doar sa vorbesc singura stiind ca ma asculta cineva. E de-a dreptul incredibil. Asa ceva nu se intampla. Pustii nu mor. La 15 ani crezi ca vei trai pentru totdeauna. Si totusi...
Am aflat vineri seara, pe 23 iunie. L-am sunat de mai multe ori si nu a raspuns. Stiam ca a iesit cu prietenii lui pe care nu-i suport. Poate erau prin cine stie ce parc band bere ieftina si fumand, poate jucau biliard...
Bunica'mea se uita la stiri in sufragerie. M-a chemat, asa cum face de multe ori "sa vad ce face generatia de astazi". Am intors capul sictirita ca sa aud cuvintele care ma infioara inca teribil:
"Un tanar in varsta de 15 ani din Brasov a decedat in urma cu o ora intr-un accident de motocicleta."
Mereu am facut misto de presentimente. Nu credeam in asa ceva...Mi s-a parut chiar stupid ca tresar auzind vocea crainicei cu buze subtiri si taior urat de la televiziunea locala. Desigur, sti ce s-a intamplat mai departe. Sti cine era "tanarul de 15 ani din Brasov"..."un tanar"...ce expresie stupida...E atat de crud sa iei identitatea unei persoane..."un tanar s-a sinucis, trei tineri au ajuns la spital dupa ce s-au facut manga, o tanara a castigat o bursa"...
Crainica dadea detalii..."Tanarul" nu avea permis...nu purta casca...a avut loc o coliziune cu un copac...prietenii lui au chemat ambulanta..."eforturile medicilor au fost zadarnice"...Ce expresii tampite si fara rost. Inghetasem pe canapeaua jerpelita din sufragerie, cu degetele inclestate pe cartea pe care o citeam in urma cu cateva minute.
Nu stiu de ce stiam ca e el. Dar nu am zis nimic, am ramas asa, privind in gol cateva minute. Apoi m-am ridicat incet, am pus mana pe telefon si l-am sunat. Nu raspundea nimeni...Am sunat de saptesprezece ori in seara aceea...A optsprezeca oara mi-a raspuns un glas slabit de femeie:"Cristina..."
Am inchis telefonul imediat. Acum nu mai era doar o presimtire. Era atat de ironic, de imposibil, de ciudat...Tremuram toata. Cu usile camerei mel einchise, am plans toata noaptea.
Pare patetic. De ce am plans? Pentru ca asa simteam. Simteam ca ma voi sufoca daca faceam altfel, si sentimentul asta a durat ceva timp.
Cateva zile am avut mintea amortita, eram incapabila de a gandi corect. Maica-mea aflase, desigur, si ea. Nu stiu exact cum, dar aflase. Insa a simtit ca nu voiam sa vorbesc despre asta, cum simte ea multe lucruri legate de mine. M-a lasat in pace cateva zile. Vorbeam doar cat era nevoie. Mi-a zis ca daca am nevoie de cineva care sa asculte, e acolo pentru mine.
O iubesc pe mama. Dar nu stiu daca e persoana potrivita sa asculte asa ceva. Imi vine mai usor sa-ti scriu tie toate astea. Esti singurul care stie sa ma asculte. Chair daca esti departe acum, stiu ca pot oricand sa plang pe umarul tau.
Nu stiu cum am supravietuit pana in acum. Peste toate zilele verii atarna o ceata groasa in mintea mea. Am citit enorm de mult. Dormeam zece-unsprezece ore, ca o pisica. Mancam cand imi aduceam aminte.
Cu totii au considerat ca e mai bine sa ma lase in pace. Nu am fost la inmormantare. Nu am vrut sa aud mai multe. Imi era clar ce se intamplase. Murise stupid, probabil bause inainte. Nu vroiam sa-i murdaresc si mai tare imaginea din mintea mea.
Pana astazi nu am vorbit cu nimeni despre el, am considderat ca e mai usor sa-l uit. Dar trebuie sa scap cumva de amintirea lui, sa mi-o scot din suflet...Si ca sa mi-o scot din suflet trebuie s-o pun pe hartie...
Teo, ai fost mereu langa mine. Poate iti cer prea mult rugandu-te sa-mi asculti confesiunile disperate si sa ma ajuti. Stiu ca nu ti-as putea returna favoarea niciodata...Spune-mi daca e prea greu sa citesti aceste cuvinte amare si nu-ti voi mai trimite nici macar unul...
Dar acum nu mai pot scrie nimic, mi-e somn asa cum nu mi-a mai fost de multa vreme. Te imbratisez peste miile de kilometri care inca ne despart, Kitty.
Bittersweet...Prolog
- Aprinde-mi si mie tigara...
El rade si scoate bricheta din buzunar. Mi-e sila, ii urmaresc mana tremuranda si ma gandesc la cat de gresit e tot ce fac. In spatele blocului, sprijinita de zidul mazgalit, cu tigara in mana, in fata unui baiat care nu cred ca mai inseamna nimic pentru mine.
***
Imi aud zgomotul pasilor pe asfalt in timp ce autobuzul pleaca din statie, scartaind. Strada e intunecata si pustie, pare mai prietenoasa si mai intima asa... Imi scot hanoracul din rucsac si-l imbrac, pentru ca tricoul a prins miros de fum.
Stiu foarte bine ca ma port ca o proasta...Oare cum spunea Teo? Ca o oaie, acum imi amintesc.
Telefonul imi vibreaza in buzunar de ceva timp, dar nu-l observ decat acum. Raspund fara sa privesc ecranul, stiu exact cine m-ar putea cauta la ora asta...
- Neatza! Deja mi-e dor de tine...
Vocea lui ma irita.
-Serios? ii raspund plictisita.
-Kitty, ce-i cu tine? Si cand ne-am intalnit erai cu fundu'n sus...Zi-mi ce dracu' ai?
-Chiar n-am chef sa ne certam acum. E al naibii de frig, trebuia sa fiu acasa acum un sfert de ora si miros ca o scrumiera...
-Am inteles...Te las, vorbim pe mess cand ajungi acasa. Te iubesc!
Nu inteleg de ce ma enerveaza atat de tare...
-Vad daca intru...Si eu...Pa!
-Si tu ce?
-Alex, sti ce vreau sa zic.
Ii inchid, m-am saturat de fazele astea seci. De fapt, m-am saturat de Alex, de pachetele lui de Kent...M-am saturat sa vorbesc singura. Cum ajung acasa intru pe net si vorbesc cu Teo.
El rade si scoate bricheta din buzunar. Mi-e sila, ii urmaresc mana tremuranda si ma gandesc la cat de gresit e tot ce fac. In spatele blocului, sprijinita de zidul mazgalit, cu tigara in mana, in fata unui baiat care nu cred ca mai inseamna nimic pentru mine.
***
Imi aud zgomotul pasilor pe asfalt in timp ce autobuzul pleaca din statie, scartaind. Strada e intunecata si pustie, pare mai prietenoasa si mai intima asa... Imi scot hanoracul din rucsac si-l imbrac, pentru ca tricoul a prins miros de fum.
Stiu foarte bine ca ma port ca o proasta...Oare cum spunea Teo? Ca o oaie, acum imi amintesc.
Telefonul imi vibreaza in buzunar de ceva timp, dar nu-l observ decat acum. Raspund fara sa privesc ecranul, stiu exact cine m-ar putea cauta la ora asta...
- Neatza! Deja mi-e dor de tine...
Vocea lui ma irita.
-Serios? ii raspund plictisita.
-Kitty, ce-i cu tine? Si cand ne-am intalnit erai cu fundu'n sus...Zi-mi ce dracu' ai?
-Chiar n-am chef sa ne certam acum. E al naibii de frig, trebuia sa fiu acasa acum un sfert de ora si miros ca o scrumiera...
-Am inteles...Te las, vorbim pe mess cand ajungi acasa. Te iubesc!
Nu inteleg de ce ma enerveaza atat de tare...
-Vad daca intru...Si eu...Pa!
-Si tu ce?
-Alex, sti ce vreau sa zic.
Ii inchid, m-am saturat de fazele astea seci. De fapt, m-am saturat de Alex, de pachetele lui de Kent...M-am saturat sa vorbesc singura. Cum ajung acasa intru pe net si vorbesc cu Teo.
Cuvant inainte
Scriu de cand eram mica...Si mi-a placut mereu sa aud parerile celorlalti despre ce si cum scriu, de aceea mi-am deschis alt blog, ca sa scriu mai mult...
Mentionez ca tot ce scriu aici are ca sursa de inspiratie o experienta personala...O experienta persoanala dezvoltata, schimbata, trecuta prin caleidoscopul imaginatiei mele bolnave pana ajunge cu totul altceva. Nu am pretentia ca scriu bine, dar scrisul a devenit un fel de terapie pentru mine. So enjoy :)
Mentionez ca tot ce scriu aici are ca sursa de inspiratie o experienta personala...O experienta persoanala dezvoltata, schimbata, trecuta prin caleidoscopul imaginatiei mele bolnave pana ajunge cu totul altceva. Nu am pretentia ca scriu bine, dar scrisul a devenit un fel de terapie pentru mine. So enjoy :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
