And I called your name, like an addicted to cocaine calls for the stuff he'd rather blame...
Stiu ca o sa regret asta...
Kitty,
(Nu ti se pare ac mailurile noastra suna ca niste scrisori de acum 100 de ani? whatever)
Ma bucur sa aflu ca esti ok...Really. Ma bucur si mai mult ca nu intrebi nimic de mine, ce-i drept nici n-as prea avea ce sa-ti spun. Si eu sunt ok.
Si vin in Brasov. Toata vacanta de vara. Deci ne vom vedea.
Imi spuneai de Stefan si de eterna ta fuga de orice fel de atasament.
Poate ar fi mai bine sa nu te mai cauti in relatii goale. E doar parerea mea.
See you soon, Teo.
Mi-e frica. Nu am cum sa stiu exact ce e in spatele cuvinetlor astora. Poate e doar amicitie, poate doar gelozie. Oricum, se desprinde un fel de ironie amara din fiecare litera.
Poate ma iubeste. M-a "traznit" sintr-o data, fara sa-mi dau seama. Ce am facut torturandu-l cu marturisiri de genul asta? Acum a rabufnit dintr-o data...Mi-a taiat firul si vrea sa vina sa ma vada.
Poate, totusi o sa fie bine. Poate doar mi se pare. Nu are cum sa ma iubeasca. Ma cunoaste prea bine...
*
-O vad suparata din ce in ce mai des. Oare stie de Emma?
-Nu cred ca ar suporta tacuta, fara sa-ti faca scene.
-Mda, nu cred ca stie...
-Pana la urma, de ce mai esti cu Emma?
-Stii si tu de ce...N-am cum sa fiu sigur de nimic cu Kitty. E prea mica. In schimb Emma e mereu singura acasa.
-Stefan, uite-te putin la mine... Tu esti cu Emma numai pentru asta?
-Da.
-Esti un porc.
miercuri, 20 iulie 2011
|
By:
Mara
duminică, 1 mai 2011
|
By:
Mara
Bittersweet
" Teo,
Hai sa sarm peste introduceri, dupa cum vezi nu prea ama vut timp sa-ti scriu.
Desi au trecut luni de atunci, imi amintesc inca dialogul penibil de pe casa scarii cu Razvan. E arogant, egoist, nu desoebit de inteligent si foloseste cuvinte pe care nu le intelege, dar a tinut la mine.
Suficient de mult, cel putin, ca sa se faca de tot rahatul de fata cu Stefan, vecinul meu de la 4 ( care, apropo, e super dragut si aproape major). M-am decis s-o rup cu el, satula de aerele lui si de atasamentul exagerat...
De fapt, sa fiu sincera, a inceput sa-mi fie simpatic. Asa ca am terminat totul inainet sa fie prea tarziu.
Intelegi? Nu mai vreau sa ma doara, nu mai am incredere nici in Dumnezeu nici in soarta. Nu il iubeam pe Alex si a durut al dracului de tare...Iti dai seama cum ar fi daca s-ar intampla cuiva la care chiar tin?
Sa lasam sentimentalismele...In lipsa de alte preocupari, m-am pus inca si mai bine pe invatat. Citesc, ca in vara, orice imi pica in mana. Pot spune ca imi merge bine in rest...A rasarit si soarele pe aici, e chiar frumos...Pasarele, chestii, intelegi tu :)
Poate ai putea veni. Mi-e dor de tine si ti-as mai scrie multe, dar, ca de obicei, nu mai am timp...
Pupici dulci, Kitty."
Monitorul statea aprins, cartile imprastiate pe birou. Sprijinit cu coatele pe un teanc de carti, un baiat isi ascundea fata in palme si se gandea.
-Poate ar trebui sa merg...soptea el concentrat.
Din februarie, de cand nu a mai dat niciun semn, Kitty ii polariza gandurile, fara ca el sa aiba vreun cuvant de spus.
Inainte sa se mute, intre ei era o legatura foarte speciala, o prietenie foarte stransa si o potrivire uriasa de caracter. Erau, totusi, suficient de destepti sa-si dea seama ca daca ar fi mers mai departe de atat, lucrurile ar fi mers pe o panta descendenta, asa ca ani intregi nu au fost ami mult decat atat.
Apoi, in august anul trecut, el s-a mutat in Iasi, cu familia. De fiecare data cand se gandea la Kitty, o vedea intr-o lumina noua. Obisnuit sa o vada zi de zi, la scoala, i se facea dor de ea si incerca sa-i formeze imaginea in minte.
Stiuse mereu ca era frumoasa, dar acum ochii ei migdalati cu gene lungi si foarte negre, ca niste fluturi bizari, mijiti usor atunci cand radea, ii ramasesera in minte.
Si totsui se lupat cu el sa nu se indragosteasca. Fiecare mail primit de la ea il obliga sa-si aminteasca de increderea pe care ea o avea in el.
Singurul lucru pe care il putea face era sa incerce sa o ajute, trecand peste ceea ce simtea si citind randuri lungi despre baieti care n-o meritau.
Hai sa sarm peste introduceri, dupa cum vezi nu prea ama vut timp sa-ti scriu.
Desi au trecut luni de atunci, imi amintesc inca dialogul penibil de pe casa scarii cu Razvan. E arogant, egoist, nu desoebit de inteligent si foloseste cuvinte pe care nu le intelege, dar a tinut la mine.
Suficient de mult, cel putin, ca sa se faca de tot rahatul de fata cu Stefan, vecinul meu de la 4 ( care, apropo, e super dragut si aproape major). M-am decis s-o rup cu el, satula de aerele lui si de atasamentul exagerat...
De fapt, sa fiu sincera, a inceput sa-mi fie simpatic. Asa ca am terminat totul inainet sa fie prea tarziu.
Intelegi? Nu mai vreau sa ma doara, nu mai am incredere nici in Dumnezeu nici in soarta. Nu il iubeam pe Alex si a durut al dracului de tare...Iti dai seama cum ar fi daca s-ar intampla cuiva la care chiar tin?
Sa lasam sentimentalismele...In lipsa de alte preocupari, m-am pus inca si mai bine pe invatat. Citesc, ca in vara, orice imi pica in mana. Pot spune ca imi merge bine in rest...A rasarit si soarele pe aici, e chiar frumos...Pasarele, chestii, intelegi tu :)
Poate ai putea veni. Mi-e dor de tine si ti-as mai scrie multe, dar, ca de obicei, nu mai am timp...
Pupici dulci, Kitty."
Monitorul statea aprins, cartile imprastiate pe birou. Sprijinit cu coatele pe un teanc de carti, un baiat isi ascundea fata in palme si se gandea.
-Poate ar trebui sa merg...soptea el concentrat.
Din februarie, de cand nu a mai dat niciun semn, Kitty ii polariza gandurile, fara ca el sa aiba vreun cuvant de spus.
Inainte sa se mute, intre ei era o legatura foarte speciala, o prietenie foarte stransa si o potrivire uriasa de caracter. Erau, totusi, suficient de destepti sa-si dea seama ca daca ar fi mers mai departe de atat, lucrurile ar fi mers pe o panta descendenta, asa ca ani intregi nu au fost ami mult decat atat.
Apoi, in august anul trecut, el s-a mutat in Iasi, cu familia. De fiecare data cand se gandea la Kitty, o vedea intr-o lumina noua. Obisnuit sa o vada zi de zi, la scoala, i se facea dor de ea si incerca sa-i formeze imaginea in minte.
Stiuse mereu ca era frumoasa, dar acum ochii ei migdalati cu gene lungi si foarte negre, ca niste fluturi bizari, mijiti usor atunci cand radea, ii ramasesera in minte.
Si totsui se lupat cu el sa nu se indragosteasca. Fiecare mail primit de la ea il obliga sa-si aminteasca de increderea pe care ea o avea in el.
Singurul lucru pe care il putea face era sa incerce sa o ajute, trecand peste ceea ce simtea si citind randuri lungi despre baieti care n-o meritau.
duminică, 27 februarie 2011
|
By:
Mara
Bittersweet... - 1 Februarie
Miha...
Nici macar nu o cunosc, imi zic. Si totusi am trecut pe langa ea de atatea ori...Ne salutam cand urcam impreuna in lift si ii tin usa. Suntem doar vecini.
Nici macar nu m-am gandit la ea pana acum. Da, e frumoasa si imi place fundul ei, dar e doar o pustoaica...
Seara trecuta ne-am intalnit pe scara blocului. Afara ningea, era frig. Ma intorceam de la Emma, plecase iarasi maica-sa.
Apasasem pe buton si asteptam liftul cand m-am uitat mai bine la ea. Era draguta, desi cam uda de la ninsoarea de afara. Stiu, te intereseaza poate cum era imbracata, dar nu-mi amintesc decat ca aveea un hanorac barbatesc pe ea si ca parea agitata.
Asa, deci de ce iti povestes eu astea? Pentru ca in minutul urmator i-a sunat telefonul in timp ce se auzeau bataii in usa de la scara blocului. M-am intors si am vazut un tip destul de disperat batand cu palma in geamul usii.
" Poti sa iei tu liftul" mi-a zis, dupa care s-a intors la intrarea din bloc si a deschis usa. Eram pe cale sa intru cand am auzit-o tipand:
-Pleaca!
Am ramas cu usa in mana, oarecum curios de ce urma sa se intample. El ii vorbea si mai tare.
-Sa plec? Dupa tot ce s-a intamplat? Baga-mi-as picioarele, eu nu plec!
Vocea ei pare mai calma acum, insa destul de ridicata ca sa aud.
-Te rog sa intelegi ca s-a terminat. Sunt zeci de fete in limba dupa tine, de ce stai aici ca un prost si alergi dupa singura...
A urmat un moment de tacere, poate o soapta. Nu eram sigur.
-Ce ai zis?
-Am zis ca nu are rost sa alergi dupa singura pe care n-o s-o ai niciodata, a raspuns ea si mai calm. Era ceva in vocea ei, ceva sec, resemnat...
Era liniste. Doar pentru un moment, am auzit scartaitul usii care se inchidea, apoi pasii ei. Mi-am dat seama cat de penibil paream, cu usa in mana si cu un picior in lift.
Pe fata ei era o expresie greu de descifrat. Un fel de furie amestecata cu un zambet cinic. Mi-a aruncat o privire urata in timp ce urca in lift, de data asta nu mai avea hanoracul pe ea, ramasese intr-o bluza...gri sau bleu, nu-mi mai aduc aminte.
Inainte sa apuc sa intru si eu in lift, a inchis usile si a apasat pe buton, lasandu-ma pe casa scarii, in fata unei usi inchise, cu gura cascata.
Am asteptat-o sa urce, iar apoi am apasat din nou pe buton. Pe linoleumul jegos din lift era un lantisor cu un pandativ destul de mare, care stralucea ciudat. L-am ridicat si am stiut ca e al ei. O pisicuta de marimea unei monede, cu doua pietre care pareau destul de scumpe in loc de ochi, facuta din argint.
Ce sa fac?
Nici macar nu o cunosc, imi zic. Si totusi am trecut pe langa ea de atatea ori...Ne salutam cand urcam impreuna in lift si ii tin usa. Suntem doar vecini.
Nici macar nu m-am gandit la ea pana acum. Da, e frumoasa si imi place fundul ei, dar e doar o pustoaica...
Seara trecuta ne-am intalnit pe scara blocului. Afara ningea, era frig. Ma intorceam de la Emma, plecase iarasi maica-sa.
Apasasem pe buton si asteptam liftul cand m-am uitat mai bine la ea. Era draguta, desi cam uda de la ninsoarea de afara. Stiu, te intereseaza poate cum era imbracata, dar nu-mi amintesc decat ca aveea un hanorac barbatesc pe ea si ca parea agitata.
Asa, deci de ce iti povestes eu astea? Pentru ca in minutul urmator i-a sunat telefonul in timp ce se auzeau bataii in usa de la scara blocului. M-am intors si am vazut un tip destul de disperat batand cu palma in geamul usii.
" Poti sa iei tu liftul" mi-a zis, dupa care s-a intors la intrarea din bloc si a deschis usa. Eram pe cale sa intru cand am auzit-o tipand:
-Pleaca!
Am ramas cu usa in mana, oarecum curios de ce urma sa se intample. El ii vorbea si mai tare.
-Sa plec? Dupa tot ce s-a intamplat? Baga-mi-as picioarele, eu nu plec!
Vocea ei pare mai calma acum, insa destul de ridicata ca sa aud.
-Te rog sa intelegi ca s-a terminat. Sunt zeci de fete in limba dupa tine, de ce stai aici ca un prost si alergi dupa singura...
A urmat un moment de tacere, poate o soapta. Nu eram sigur.
-Ce ai zis?
-Am zis ca nu are rost sa alergi dupa singura pe care n-o s-o ai niciodata, a raspuns ea si mai calm. Era ceva in vocea ei, ceva sec, resemnat...
Era liniste. Doar pentru un moment, am auzit scartaitul usii care se inchidea, apoi pasii ei. Mi-am dat seama cat de penibil paream, cu usa in mana si cu un picior in lift.
Pe fata ei era o expresie greu de descifrat. Un fel de furie amestecata cu un zambet cinic. Mi-a aruncat o privire urata in timp ce urca in lift, de data asta nu mai avea hanoracul pe ea, ramasese intr-o bluza...gri sau bleu, nu-mi mai aduc aminte.
Inainte sa apuc sa intru si eu in lift, a inchis usile si a apasat pe buton, lasandu-ma pe casa scarii, in fata unei usi inchise, cu gura cascata.
Am asteptat-o sa urce, iar apoi am apasat din nou pe buton. Pe linoleumul jegos din lift era un lantisor cu un pandativ destul de mare, care stralucea ciudat. L-am ridicat si am stiut ca e al ei. O pisicuta de marimea unei monede, cu doua pietre care pareau destul de scumpe in loc de ochi, facuta din argint.
Ce sa fac?
marți, 9 noiembrie 2010
|
By:
Mara
Bittersweet - 1 Noiembrie
Strivita sub buzele lui, gandurile imi paralizeaza…In timp ce ma impinge brutal spre zid, sunt invaluita in mirosul lui de tutun. Imi musca buzele cu disperare, ma sufoca cu sarutul lui salbatic, ii simt tremurul bratelor incolacite in jurul meu – ar vrea sa ma loveasca.
Mi-e frica sa deschid ochii si sa-i privesc chipul, mi-e frica sa ma desprind de buzele lui… Simt cum ma uraste cu disperare, vrea sa ma doara, sa sufar.
-Te iubesc! imi sopteste aspru in ureche.
Rasuflarea lui fierbinte ma infioara, suntem atat de aproape unul de altul incat incepe sa ne amestecam. Dar cuvintele pe care mi le zice mi par atat de straine si de departe de mine...
Il imping, si el se trage inapoi surprins...Ii mai privesc o data ochii verzi, ata de putin inocenti si de salbatici...Plec fara remuscari. Mi-a luat o luna sa realizez cat de mult gresesc.
*********
Teo, sunt egoista si rea si imi pare rau...Imi pare bine ca n-ai mai venit...N-as vrea sa ma vezi asa cum sunt acum...Imagineaza-ti, am ajuns...
Mai bine incep de la inceput. Sti cat pot fi de neclara.
Il mai tii minte pe Razvan? Din 12C? De fapt, cum s-ar putea sa nu-l mai sti, cand ani intregi ti-am mancat nervii cu el si cu zambetul lui paradoxal de dulce...
De la inceputul scolii ne invartim unul pe langa celalalt. Ii simteam privirile urmarindu-ma, mi-au ajuns pe la urechi si niste intentii..D'astea...
Si intr-o seara, inainte de ora de religie, ies cu Ana la o tigara langa duba aia alba de langa scoala ( da, inca mai e acolo, paravanu perfect pentru fumat). Noapte-noapte, cam frig, scoatem pachetu si ne cautam de brichete prin buzunare.
Sub lumina chioara a unui felinar, vedem un grup de baieti si ma trimite Ana sa caut un foc.
Citind asta, probabil ma certi in gand. Pentru ca, stii deja, dreptatea e numai de partea ta, nu are rost sa-ti mai argumentez sau sa incerc sa ma scuz...Ma accepti asa cum sunt sau ma lasi...
Revenind, intru in grupu de baieti si ii intreb de foc...Vreo trei sa scotocesc in buzunare, dar Razvan era deja in fata mea intinzandu-mi bricheta aprinsa. Ma aplec, imi aprind tigara si suflu in sus fumul, uitandu-ma in ochii lui.
Da, il voiam. Capricios, asa cum vrei ceva ce n-ai putut avea niciodata. Il voiam pe cel mai dorit tip din scoala. Pura ambitie. Si ochii, si zambetul, si felul in care mergea nonsalant pe strada cu mainile in buzunar.
M-am departat putin de grup, soptindu-i un "Mersi" cat puteam eu de seducator. Ii auzeam pasii in spatele meu,cand m-am oprit si am intors capul.
-Ce-i?
-Vii putin?
-Unde?
-Ce conteaza?
Imi tremura putin tigara in mana. Dar am venit. Dupa coltul scolii s-a sprijinit de gard si m-a intrebat:
-Mah, tu ai prieten?
-Din cate vad eu, urmeaza sa am, i-am spus cu un zambet pe buze.
Mi-a zambit si el si m-a sarutat incet, abia atingandu-mi buzele uscate de la tigara.
-Ok, ii zic. Dar vezi sa nu bati toba prea tare.
Cu acelasi zambet pe buze, imi face cu ochiul si pleaca...
Iarta-ma dar pic de somn...Oricum, cred ca ti-ai dat seama si singur ce s-a intamplat. Poate mai dai un semn, un telefon, ceva...
Kitty.
Mi-e frica sa deschid ochii si sa-i privesc chipul, mi-e frica sa ma desprind de buzele lui… Simt cum ma uraste cu disperare, vrea sa ma doara, sa sufar.
-Te iubesc! imi sopteste aspru in ureche.
Rasuflarea lui fierbinte ma infioara, suntem atat de aproape unul de altul incat incepe sa ne amestecam. Dar cuvintele pe care mi le zice mi par atat de straine si de departe de mine...
Il imping, si el se trage inapoi surprins...Ii mai privesc o data ochii verzi, ata de putin inocenti si de salbatici...Plec fara remuscari. Mi-a luat o luna sa realizez cat de mult gresesc.
*********
Teo, sunt egoista si rea si imi pare rau...Imi pare bine ca n-ai mai venit...N-as vrea sa ma vezi asa cum sunt acum...Imagineaza-ti, am ajuns...
Mai bine incep de la inceput. Sti cat pot fi de neclara.
Il mai tii minte pe Razvan? Din 12C? De fapt, cum s-ar putea sa nu-l mai sti, cand ani intregi ti-am mancat nervii cu el si cu zambetul lui paradoxal de dulce...
De la inceputul scolii ne invartim unul pe langa celalalt. Ii simteam privirile urmarindu-ma, mi-au ajuns pe la urechi si niste intentii..D'astea...
Si intr-o seara, inainte de ora de religie, ies cu Ana la o tigara langa duba aia alba de langa scoala ( da, inca mai e acolo, paravanu perfect pentru fumat). Noapte-noapte, cam frig, scoatem pachetu si ne cautam de brichete prin buzunare.
Sub lumina chioara a unui felinar, vedem un grup de baieti si ma trimite Ana sa caut un foc.
Citind asta, probabil ma certi in gand. Pentru ca, stii deja, dreptatea e numai de partea ta, nu are rost sa-ti mai argumentez sau sa incerc sa ma scuz...Ma accepti asa cum sunt sau ma lasi...
Revenind, intru in grupu de baieti si ii intreb de foc...Vreo trei sa scotocesc in buzunare, dar Razvan era deja in fata mea intinzandu-mi bricheta aprinsa. Ma aplec, imi aprind tigara si suflu in sus fumul, uitandu-ma in ochii lui.
Da, il voiam. Capricios, asa cum vrei ceva ce n-ai putut avea niciodata. Il voiam pe cel mai dorit tip din scoala. Pura ambitie. Si ochii, si zambetul, si felul in care mergea nonsalant pe strada cu mainile in buzunar.
M-am departat putin de grup, soptindu-i un "Mersi" cat puteam eu de seducator. Ii auzeam pasii in spatele meu,cand m-am oprit si am intors capul.
-Ce-i?
-Vii putin?
-Unde?
-Ce conteaza?
Imi tremura putin tigara in mana. Dar am venit. Dupa coltul scolii s-a sprijinit de gard si m-a intrebat:
-Mah, tu ai prieten?
-Din cate vad eu, urmeaza sa am, i-am spus cu un zambet pe buze.
Mi-a zambit si el si m-a sarutat incet, abia atingandu-mi buzele uscate de la tigara.
-Ok, ii zic. Dar vezi sa nu bati toba prea tare.
Cu acelasi zambet pe buze, imi face cu ochiul si pleaca...
Iarta-ma dar pic de somn...Oricum, cred ca ti-ai dat seama si singur ce s-a intamplat. Poate mai dai un semn, un telefon, ceva...
Kitty.
luni, 25 octombrie 2010
|
By:
Mara
Bittersweet...15 septembrie
Toamna asta e peste tot. Ma copleseste. Si asta e bine, pentru ca realizez din ce in ce mai bine ca lucrurile se schimba.
"Vara asta sufocanta, confuza si dureroasa s-a terminat in sfarsit", imi zic...Si ma ajuta.
Oricat de mult as incerca sa-mi alung amintirile, sa sti ca nu pot. Anul trecut, Alex era un subiect tabu intre noi, mai ales din cauza parerii proste pe care o ai despre el. In plus, oricat de "lipsita de interes" ar fi relatia dintre noi, nu ma simt bine nici chiar acum povestindu-ti tie tot ce simteam peantru el.
Dar daca nu incep acum nu stiu cand o sa incep, deci...Pe Alex l-am cunoscut vara trecuta, atunci cand ieseam cu Bianca si Diana...
Nu stiu cum si de ce ne inhaitasem cu niste baieti din Eminescu, cu vreo doi ani mai mari, cu care mergeam pe la filme proaste sau cantam la chitara prin parcuri. Erau vreo trei-patru baieti, toti mai mari, toti urati-foc, insa asta nu ne impiedica sa ne prostim cu ei...
Intr-o zi, unul din tipi, Mihai cred ca il chema, s-a intalnit cu un coleg si ni l-a prezentat noua, fetelor. Poate ai ghicit, era Alex :)).
Pe langa specimenele cu care eram, Alex parea un fel de prince charming daca ma intelegi, asa ca si eu si Diana ne-am repezit sa-i zambim si sa ne fluturam genele in fata lui. Se pare, totusi, ca eu le-am fluturat mai bine, asa ca in seara urmatoare, vorbeam pe mess cu Alex, care ma intreba cand mai ies prin oras, pentru ca vine si el.
Am mai iesit de vreo doua ori cu gasca. Stateam degeaba, radeam, mergeam pe la Mc...Timp in care flirtam cu Alex non-stop, spre disperarea Dianei. Nu stiu ce l-a facut sa decida ca e momentul sa iesim singuri, insa pe 19 iulie ne-am intalnit sus in Livada si ne-am plimbat prin parcuri, mancand inghetata.
La momentul respectiv nu aveam deloc experienta cu baietii. Radeam prea mult si prea tare, vorbeam aiurea si nu stiam ce si cand sa zic...Il ascultam pe el spunandu-mi despre lunga lui lista de foste prietene (inca nu stiu exact cat de mult adevar era in ce spunea, dar de vreo 4-5 fete m-am convins personal) si eram speriata si impresionata. Lista mea era complet goala.
Oricum, concluzia e ca dupa 2 ore de anticipare si emotii, m-a sarutat. Stateam pe o banca, cand mi-a zis sa inchid ochii, pentru ca trebuie sa-mi dea ceva.
L-am simtit aplecandu-se peste mine, si punandu-si mana pe obrazul meu. In clipa aceea eram disperata, avea sa se intample.
Palmele imi transpirau, in timp ce prin minte mi se invalmaseau toate sfaturile tampite ale revistelor, scenele siropoase din filme...In timp ce incercam sa pun totul cap la cap, am deschis ochii - se terminase.
Nu, pamantul nu s-a cutremurat, soarele nu a stralucit mai intens si nu am simtit ca viata mea s-a schimbat pentru totdeauna...Nici macar nu mi s-au inmuiat genunchii si nici nu am avut fluturasi in stomac. De fapt tot ce am simtit a fost o atingere pe buze pentru mai putin de 1 secunda...Atat.
Nu inteleg de ce toata lumea tine asa de mult la asta, pentru mine nu a fost nimic...Oricum ,poate ca nu banuiam ca atunci urma sa inceapa ceva ce nu am putut putut intelege niciodata.
Cand ma gandesc la vara aceea sau la lunile care au urmat, nu ma pot impiedica sa nu zambesc...Pana la urma, Teo, nu suntem decat niste copii...
Sa sti ca te iubesc Teo, oricat de greu mi-ar fi sa fac asta tocmai acum...Mi-e frica sa ma atasez de cineva, tocmai din cauza temerii ca il voi pierde...Nici nu stiu cat sa-ti multumesc ca ma asculti si ca nu ma judeci...
De-abia astept sa te vad...Dac-ai sti cat de usor mi-ar veni sa-ti povestesc daca am fi fata in fata...Dar te inteleg, poate eziti sa vii pentru ca iti inchipui ca ma vei gasi bosumflata si posaca...Ce departe de adevar esti :).
Eu sunt tot eu, si am invatat ca totul se intampla cu un motiv. Doar sti cat de serioasa pot parea in scris...Te org, vino! Mi-e dor de tine!
Te pup dulce de tot si te astept la Brasov, Kitty.
"Vara asta sufocanta, confuza si dureroasa s-a terminat in sfarsit", imi zic...Si ma ajuta.
Oricat de mult as incerca sa-mi alung amintirile, sa sti ca nu pot. Anul trecut, Alex era un subiect tabu intre noi, mai ales din cauza parerii proste pe care o ai despre el. In plus, oricat de "lipsita de interes" ar fi relatia dintre noi, nu ma simt bine nici chiar acum povestindu-ti tie tot ce simteam peantru el.
Dar daca nu incep acum nu stiu cand o sa incep, deci...Pe Alex l-am cunoscut vara trecuta, atunci cand ieseam cu Bianca si Diana...
Nu stiu cum si de ce ne inhaitasem cu niste baieti din Eminescu, cu vreo doi ani mai mari, cu care mergeam pe la filme proaste sau cantam la chitara prin parcuri. Erau vreo trei-patru baieti, toti mai mari, toti urati-foc, insa asta nu ne impiedica sa ne prostim cu ei...
Intr-o zi, unul din tipi, Mihai cred ca il chema, s-a intalnit cu un coleg si ni l-a prezentat noua, fetelor. Poate ai ghicit, era Alex :)).
Pe langa specimenele cu care eram, Alex parea un fel de prince charming daca ma intelegi, asa ca si eu si Diana ne-am repezit sa-i zambim si sa ne fluturam genele in fata lui. Se pare, totusi, ca eu le-am fluturat mai bine, asa ca in seara urmatoare, vorbeam pe mess cu Alex, care ma intreba cand mai ies prin oras, pentru ca vine si el.
Am mai iesit de vreo doua ori cu gasca. Stateam degeaba, radeam, mergeam pe la Mc...Timp in care flirtam cu Alex non-stop, spre disperarea Dianei. Nu stiu ce l-a facut sa decida ca e momentul sa iesim singuri, insa pe 19 iulie ne-am intalnit sus in Livada si ne-am plimbat prin parcuri, mancand inghetata.
La momentul respectiv nu aveam deloc experienta cu baietii. Radeam prea mult si prea tare, vorbeam aiurea si nu stiam ce si cand sa zic...Il ascultam pe el spunandu-mi despre lunga lui lista de foste prietene (inca nu stiu exact cat de mult adevar era in ce spunea, dar de vreo 4-5 fete m-am convins personal) si eram speriata si impresionata. Lista mea era complet goala.
Oricum, concluzia e ca dupa 2 ore de anticipare si emotii, m-a sarutat. Stateam pe o banca, cand mi-a zis sa inchid ochii, pentru ca trebuie sa-mi dea ceva.
L-am simtit aplecandu-se peste mine, si punandu-si mana pe obrazul meu. In clipa aceea eram disperata, avea sa se intample.
Palmele imi transpirau, in timp ce prin minte mi se invalmaseau toate sfaturile tampite ale revistelor, scenele siropoase din filme...In timp ce incercam sa pun totul cap la cap, am deschis ochii - se terminase.
Nu, pamantul nu s-a cutremurat, soarele nu a stralucit mai intens si nu am simtit ca viata mea s-a schimbat pentru totdeauna...Nici macar nu mi s-au inmuiat genunchii si nici nu am avut fluturasi in stomac. De fapt tot ce am simtit a fost o atingere pe buze pentru mai putin de 1 secunda...Atat.
Nu inteleg de ce toata lumea tine asa de mult la asta, pentru mine nu a fost nimic...Oricum ,poate ca nu banuiam ca atunci urma sa inceapa ceva ce nu am putut putut intelege niciodata.
Cand ma gandesc la vara aceea sau la lunile care au urmat, nu ma pot impiedica sa nu zambesc...Pana la urma, Teo, nu suntem decat niste copii...
Sa sti ca te iubesc Teo, oricat de greu mi-ar fi sa fac asta tocmai acum...Mi-e frica sa ma atasez de cineva, tocmai din cauza temerii ca il voi pierde...Nici nu stiu cat sa-ti multumesc ca ma asculti si ca nu ma judeci...
De-abia astept sa te vad...Dac-ai sti cat de usor mi-ar veni sa-ti povestesc daca am fi fata in fata...Dar te inteleg, poate eziti sa vii pentru ca iti inchipui ca ma vei gasi bosumflata si posaca...Ce departe de adevar esti :).
Eu sunt tot eu, si am invatat ca totul se intampla cu un motiv. Doar sti cat de serioasa pot parea in scris...Te org, vino! Mi-e dor de tine!
Te pup dulce de tot si te astept la Brasov, Kitty.
duminică, 26 septembrie 2010
|
By:
Mara
Bittersweet...7 Septembrie 2010
Parca traiesc intr-un vis. De aproape trei luni ma simt ca un personaj intr-un film incredibil de tragic si de sec. Exact ca filmele romanesti premiate la cine stie ce festival, cu actori stersi si scene lungi in care se aude ticaitul ceasului, scrijelitul pixului sau fosnetul hainelor.
Cineva isi bate joc de mine....Nici nu stiu cum sa zic asta fara sa sune penibil...Alex a murit.
Voiam sa sti ca sunt bine.
Trebuie doar sa vorbesc singura stiind ca ma asculta cineva. E de-a dreptul incredibil. Asa ceva nu se intampla. Pustii nu mor. La 15 ani crezi ca vei trai pentru totdeauna. Si totusi...
Am aflat vineri seara, pe 23 iunie. L-am sunat de mai multe ori si nu a raspuns. Stiam ca a iesit cu prietenii lui pe care nu-i suport. Poate erau prin cine stie ce parc band bere ieftina si fumand, poate jucau biliard...
Bunica'mea se uita la stiri in sufragerie. M-a chemat, asa cum face de multe ori "sa vad ce face generatia de astazi". Am intors capul sictirita ca sa aud cuvintele care ma infioara inca teribil:
"Un tanar in varsta de 15 ani din Brasov a decedat in urma cu o ora intr-un accident de motocicleta."
Mereu am facut misto de presentimente. Nu credeam in asa ceva...Mi s-a parut chiar stupid ca tresar auzind vocea crainicei cu buze subtiri si taior urat de la televiziunea locala. Desigur, sti ce s-a intamplat mai departe. Sti cine era "tanarul de 15 ani din Brasov"..."un tanar"...ce expresie stupida...E atat de crud sa iei identitatea unei persoane..."un tanar s-a sinucis, trei tineri au ajuns la spital dupa ce s-au facut manga, o tanara a castigat o bursa"...
Crainica dadea detalii..."Tanarul" nu avea permis...nu purta casca...a avut loc o coliziune cu un copac...prietenii lui au chemat ambulanta..."eforturile medicilor au fost zadarnice"...Ce expresii tampite si fara rost. Inghetasem pe canapeaua jerpelita din sufragerie, cu degetele inclestate pe cartea pe care o citeam in urma cu cateva minute.
Nu stiu de ce stiam ca e el. Dar nu am zis nimic, am ramas asa, privind in gol cateva minute. Apoi m-am ridicat incet, am pus mana pe telefon si l-am sunat. Nu raspundea nimeni...Am sunat de saptesprezece ori in seara aceea...A optsprezeca oara mi-a raspuns un glas slabit de femeie:"Cristina..."
Am inchis telefonul imediat. Acum nu mai era doar o presimtire. Era atat de ironic, de imposibil, de ciudat...Tremuram toata. Cu usile camerei mel einchise, am plans toata noaptea.
Pare patetic. De ce am plans? Pentru ca asa simteam. Simteam ca ma voi sufoca daca faceam altfel, si sentimentul asta a durat ceva timp.
Cateva zile am avut mintea amortita, eram incapabila de a gandi corect. Maica-mea aflase, desigur, si ea. Nu stiu exact cum, dar aflase. Insa a simtit ca nu voiam sa vorbesc despre asta, cum simte ea multe lucruri legate de mine. M-a lasat in pace cateva zile. Vorbeam doar cat era nevoie. Mi-a zis ca daca am nevoie de cineva care sa asculte, e acolo pentru mine.
O iubesc pe mama. Dar nu stiu daca e persoana potrivita sa asculte asa ceva. Imi vine mai usor sa-ti scriu tie toate astea. Esti singurul care stie sa ma asculte. Chair daca esti departe acum, stiu ca pot oricand sa plang pe umarul tau.
Nu stiu cum am supravietuit pana in acum. Peste toate zilele verii atarna o ceata groasa in mintea mea. Am citit enorm de mult. Dormeam zece-unsprezece ore, ca o pisica. Mancam cand imi aduceam aminte.
Cu totii au considerat ca e mai bine sa ma lase in pace. Nu am fost la inmormantare. Nu am vrut sa aud mai multe. Imi era clar ce se intamplase. Murise stupid, probabil bause inainte. Nu vroiam sa-i murdaresc si mai tare imaginea din mintea mea.
Pana astazi nu am vorbit cu nimeni despre el, am considderat ca e mai usor sa-l uit. Dar trebuie sa scap cumva de amintirea lui, sa mi-o scot din suflet...Si ca sa mi-o scot din suflet trebuie s-o pun pe hartie...
Teo, ai fost mereu langa mine. Poate iti cer prea mult rugandu-te sa-mi asculti confesiunile disperate si sa ma ajuti. Stiu ca nu ti-as putea returna favoarea niciodata...Spune-mi daca e prea greu sa citesti aceste cuvinte amare si nu-ti voi mai trimite nici macar unul...
Dar acum nu mai pot scrie nimic, mi-e somn asa cum nu mi-a mai fost de multa vreme. Te imbratisez peste miile de kilometri care inca ne despart, Kitty.
Cineva isi bate joc de mine....Nici nu stiu cum sa zic asta fara sa sune penibil...Alex a murit.
Voiam sa sti ca sunt bine.
Trebuie doar sa vorbesc singura stiind ca ma asculta cineva. E de-a dreptul incredibil. Asa ceva nu se intampla. Pustii nu mor. La 15 ani crezi ca vei trai pentru totdeauna. Si totusi...
Am aflat vineri seara, pe 23 iunie. L-am sunat de mai multe ori si nu a raspuns. Stiam ca a iesit cu prietenii lui pe care nu-i suport. Poate erau prin cine stie ce parc band bere ieftina si fumand, poate jucau biliard...
Bunica'mea se uita la stiri in sufragerie. M-a chemat, asa cum face de multe ori "sa vad ce face generatia de astazi". Am intors capul sictirita ca sa aud cuvintele care ma infioara inca teribil:
"Un tanar in varsta de 15 ani din Brasov a decedat in urma cu o ora intr-un accident de motocicleta."
Mereu am facut misto de presentimente. Nu credeam in asa ceva...Mi s-a parut chiar stupid ca tresar auzind vocea crainicei cu buze subtiri si taior urat de la televiziunea locala. Desigur, sti ce s-a intamplat mai departe. Sti cine era "tanarul de 15 ani din Brasov"..."un tanar"...ce expresie stupida...E atat de crud sa iei identitatea unei persoane..."un tanar s-a sinucis, trei tineri au ajuns la spital dupa ce s-au facut manga, o tanara a castigat o bursa"...
Crainica dadea detalii..."Tanarul" nu avea permis...nu purta casca...a avut loc o coliziune cu un copac...prietenii lui au chemat ambulanta..."eforturile medicilor au fost zadarnice"...Ce expresii tampite si fara rost. Inghetasem pe canapeaua jerpelita din sufragerie, cu degetele inclestate pe cartea pe care o citeam in urma cu cateva minute.
Nu stiu de ce stiam ca e el. Dar nu am zis nimic, am ramas asa, privind in gol cateva minute. Apoi m-am ridicat incet, am pus mana pe telefon si l-am sunat. Nu raspundea nimeni...Am sunat de saptesprezece ori in seara aceea...A optsprezeca oara mi-a raspuns un glas slabit de femeie:"Cristina..."
Am inchis telefonul imediat. Acum nu mai era doar o presimtire. Era atat de ironic, de imposibil, de ciudat...Tremuram toata. Cu usile camerei mel einchise, am plans toata noaptea.
Pare patetic. De ce am plans? Pentru ca asa simteam. Simteam ca ma voi sufoca daca faceam altfel, si sentimentul asta a durat ceva timp.
Cateva zile am avut mintea amortita, eram incapabila de a gandi corect. Maica-mea aflase, desigur, si ea. Nu stiu exact cum, dar aflase. Insa a simtit ca nu voiam sa vorbesc despre asta, cum simte ea multe lucruri legate de mine. M-a lasat in pace cateva zile. Vorbeam doar cat era nevoie. Mi-a zis ca daca am nevoie de cineva care sa asculte, e acolo pentru mine.
O iubesc pe mama. Dar nu stiu daca e persoana potrivita sa asculte asa ceva. Imi vine mai usor sa-ti scriu tie toate astea. Esti singurul care stie sa ma asculte. Chair daca esti departe acum, stiu ca pot oricand sa plang pe umarul tau.
Nu stiu cum am supravietuit pana in acum. Peste toate zilele verii atarna o ceata groasa in mintea mea. Am citit enorm de mult. Dormeam zece-unsprezece ore, ca o pisica. Mancam cand imi aduceam aminte.
Cu totii au considerat ca e mai bine sa ma lase in pace. Nu am fost la inmormantare. Nu am vrut sa aud mai multe. Imi era clar ce se intamplase. Murise stupid, probabil bause inainte. Nu vroiam sa-i murdaresc si mai tare imaginea din mintea mea.
Pana astazi nu am vorbit cu nimeni despre el, am considderat ca e mai usor sa-l uit. Dar trebuie sa scap cumva de amintirea lui, sa mi-o scot din suflet...Si ca sa mi-o scot din suflet trebuie s-o pun pe hartie...
Teo, ai fost mereu langa mine. Poate iti cer prea mult rugandu-te sa-mi asculti confesiunile disperate si sa ma ajuti. Stiu ca nu ti-as putea returna favoarea niciodata...Spune-mi daca e prea greu sa citesti aceste cuvinte amare si nu-ti voi mai trimite nici macar unul...
Dar acum nu mai pot scrie nimic, mi-e somn asa cum nu mi-a mai fost de multa vreme. Te imbratisez peste miile de kilometri care inca ne despart, Kitty.
Bittersweet...Prolog
- Aprinde-mi si mie tigara...
El rade si scoate bricheta din buzunar. Mi-e sila, ii urmaresc mana tremuranda si ma gandesc la cat de gresit e tot ce fac. In spatele blocului, sprijinita de zidul mazgalit, cu tigara in mana, in fata unui baiat care nu cred ca mai inseamna nimic pentru mine.
***
Imi aud zgomotul pasilor pe asfalt in timp ce autobuzul pleaca din statie, scartaind. Strada e intunecata si pustie, pare mai prietenoasa si mai intima asa... Imi scot hanoracul din rucsac si-l imbrac, pentru ca tricoul a prins miros de fum.
Stiu foarte bine ca ma port ca o proasta...Oare cum spunea Teo? Ca o oaie, acum imi amintesc.
Telefonul imi vibreaza in buzunar de ceva timp, dar nu-l observ decat acum. Raspund fara sa privesc ecranul, stiu exact cine m-ar putea cauta la ora asta...
- Neatza! Deja mi-e dor de tine...
Vocea lui ma irita.
-Serios? ii raspund plictisita.
-Kitty, ce-i cu tine? Si cand ne-am intalnit erai cu fundu'n sus...Zi-mi ce dracu' ai?
-Chiar n-am chef sa ne certam acum. E al naibii de frig, trebuia sa fiu acasa acum un sfert de ora si miros ca o scrumiera...
-Am inteles...Te las, vorbim pe mess cand ajungi acasa. Te iubesc!
Nu inteleg de ce ma enerveaza atat de tare...
-Vad daca intru...Si eu...Pa!
-Si tu ce?
-Alex, sti ce vreau sa zic.
Ii inchid, m-am saturat de fazele astea seci. De fapt, m-am saturat de Alex, de pachetele lui de Kent...M-am saturat sa vorbesc singura. Cum ajung acasa intru pe net si vorbesc cu Teo.
El rade si scoate bricheta din buzunar. Mi-e sila, ii urmaresc mana tremuranda si ma gandesc la cat de gresit e tot ce fac. In spatele blocului, sprijinita de zidul mazgalit, cu tigara in mana, in fata unui baiat care nu cred ca mai inseamna nimic pentru mine.
***
Imi aud zgomotul pasilor pe asfalt in timp ce autobuzul pleaca din statie, scartaind. Strada e intunecata si pustie, pare mai prietenoasa si mai intima asa... Imi scot hanoracul din rucsac si-l imbrac, pentru ca tricoul a prins miros de fum.
Stiu foarte bine ca ma port ca o proasta...Oare cum spunea Teo? Ca o oaie, acum imi amintesc.
Telefonul imi vibreaza in buzunar de ceva timp, dar nu-l observ decat acum. Raspund fara sa privesc ecranul, stiu exact cine m-ar putea cauta la ora asta...
- Neatza! Deja mi-e dor de tine...
Vocea lui ma irita.
-Serios? ii raspund plictisita.
-Kitty, ce-i cu tine? Si cand ne-am intalnit erai cu fundu'n sus...Zi-mi ce dracu' ai?
-Chiar n-am chef sa ne certam acum. E al naibii de frig, trebuia sa fiu acasa acum un sfert de ora si miros ca o scrumiera...
-Am inteles...Te las, vorbim pe mess cand ajungi acasa. Te iubesc!
Nu inteleg de ce ma enerveaza atat de tare...
-Vad daca intru...Si eu...Pa!
-Si tu ce?
-Alex, sti ce vreau sa zic.
Ii inchid, m-am saturat de fazele astea seci. De fapt, m-am saturat de Alex, de pachetele lui de Kent...M-am saturat sa vorbesc singura. Cum ajung acasa intru pe net si vorbesc cu Teo.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
